Skip to main content

Autoexaminarea lunară a sânilor este cea mai simplă și în același timp comodă metodă de a descoperi prezența unor eventuale tumori sau modificări la nivelul sânilor.

Deși marea majoritate a tumorilor de la nivelul sânilor sunt de natură benignă (necanceroasă), un procent important sunt tumori de natură malignă (aproximativ 20%).

Autoexaminarea minuțioasă, regulată, sistematică a sânilor are mai multe avantaje:

Femeia ajunge să-și cunoască foarte bine sânii și va depista foarte repede orice eventuală modificare locală. Orice tumoare va fi descoperită în stadiu incipient iar tratamentul va fi mai simplu, mai ușor de suportat și cu sechele mult mai mici decât al aceleiași tumori în stadiu avansat. De exemplu, o tumoare benignă de mici dimensiuni poate beneficia de tratament hormonal și se va evita intervenția chirurgicală în majoritatea cazurilor. În cazul unei tumori maligne în stadiu incipient, excizia tumorală va fi mai puțin invalidantă și cu mai multe posibilități de reconstrucție.

Cum se procedează?

Sânii trebuie examinați o dată pe lună, de preferat în aceeași zi a lunii, după trecerea perioadei de menstruație, când sânii nu mai au tumefierea specifică acestei perioade hormonale.

Sânii se examinează prin inspecție și palpare.

Inspecția presupune ca femeia să stea dezbrăcată în fața oglinzii, preferabil în lumină naturală suficientă.

Ești la un click distanță de schimbarea pe care ți-o dorești.

Author Marinescu

More posts by Marinescu